Federatia de Tenis din RM a participat la Adunarea Generala Anuala Tennis Europe 2018
În perioada 22 - 24 martie 2018, capitala Ungariei, Budapesta, a găzduit Adunarea Generală Anuală a Federației Europene de Tenis (Tennis Europe Annual General Meeting). Congresul din acest an a adunat 112 delegați dintr-un număr record de țări participante. Federația de Tenis din Republica Moldova a fost reprezentată de către președintele organizației, Elena Organ.
În cadrul AGM Tennis Europe 2018, președintele Tennis Europe, Vladimir Dmitriev, a prezentat rezultatele financiare ale anului 2017 și o nouă strategie de dezvoltare a organizației pentru anul curent. La eveniment a participat și președintele Federației Internaționale de Tenis, David Haggerty, care a luat parte la o dezbatere deschisă între delegații națiunilor membre privind reformele în Cupa Davis.
Federația de Tenis din RM, alături de celelalte națiunile membre Tennis Europe în curs de dezvoltare, a discutat la AGM Tennis Europe 2018 despre planurile de dezvoltare a organizației de profil, având posibilitatea să stabilească eventuale parteneriate cu alte țări privind dezvoltarea tenisului de câmp, să împărtășească idei, viziuni și experiența cu alte state.
Mai mult decât atât, în cadrul congresului s-a desfășurat un workshop (Tennis Europe Management and Development Workshop), unde reprezentatul FTM, Olga Sliusarenco, a prezentat gradul de dezvoltare a tenisului din țara noastră și strategii, care fiind susținute de Federația Europeană de Tenis, ar putea contribui la progresul genului dat de sport în Republica Moldova.
Serviciul de presă al FTM